Absolvenții Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării au semnat declarația prin care își asumă respectarea Codului Deontologic al Jurnalistului

Peste 70 de absolvenți de licență (specialitatea Jurnalism şi procese mediatice) și masterat (specialitatea Producție video și media promoting) au semnat angajamentul de a respecta Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Evenimentul a avut loc în cadrul ceremoniei oficiale de înmânare a diplomelor de absolvire, care a avut loc la Universitatea de Stat din Moldova. 

După înmânarea diplomelor, rând pe rând absolvenții au semnat nominal declarația prin care își asumă respectarea Codului și a deontologiei profesionale.

  • Declarându-mi adeziunea la valorile jurnalismului responsabil, care este posibil doar în condițiile libertății de exprimare și care asigură dreptul publicului de a primi informații veridice și depline,
  • Realizând faptul că încrederea societății față de jurnaliști este o valoare supremă a profesiei,
  • Calificând activitățile de partizanat politic sau de mercenariat ideologico-financiar drept nocive profesiei și care compromit independența și imaginea jurnalistului,
  • Îmi asum pe deplin să respect, în activitatea mea profesională, Codul deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova și să manifest un comportament profesional demn și responsabil, în conformitate cu deontologia și normele eticii jurnalistice

– se arată în declarația semnată de absolvenți.

Decana Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Victoria Bulicanu le-a urat succes absolvenților și i-a îndemnat să fie mereu onești și independenți atunci când își vor exercita meseria.

Prezent la eveniment, secretarul executiv al Consiliului de Presă, Petru Macovei, le-a reamintit absolvenților că pot reveni la prevederile Codului ori de câte ori vor avea dubii în reflectarea unui subiect jurnalistic complicat. „Vă îndemn să respectați deontologia profesională, iar atunci când o să aveți dileme etice, să consultați Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova, astfel încât să vă faceți bine meseria și să nu fiți taxați”, le-a spus absolvenților Petru Macovei.

Până în prezent, 137 de instituţii şi asociaţii mass-media au semnat Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, asumându-şi public respectarea principiilor etice şi profesionale.

Campania „Semnăm Codul deontologic al jurnalistului” a fost lansată în anul 2020 de absolvenții Programului internațional de instruire în domeniul autoreglementării jurnalistice al Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) și Consiliul de Presă din Republica Moldova. În cadrul campaniei, sunt invitați să-și asume public principiile deontologiei profesionale, prin semnarea Codului deontologic al jurnalistului, toate redacțiile instituțiilor mass-media care nu au făcut acest lucru până acum, dar și jurnaliștii ca persoane fizice, la fel și studenții absolvenți ai facultăților și școlilor de jurnalism din țară.

Codul deontologic al jurnalistului poate fi semnat pe pagina web a Consiliului de Presă, iar lista semnatarilor – atât persoanele juridice, cât și persoanele fizice este actualizată de către Secretariatul Consiliului.

sursa: consiliuldepresa.md