A fost lansată expoziția de artă contemporană cu genericul „Igor Vieru – 100 de ani de la naștere”

La Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” din capitală a fost vernisată expoziția de artă contemporană cu genericul „Igor Vieru – 100 de ani de la naștere”.

Expoziția cuprinde peste 150 de lucrări de grafică din colecțiile Muzeului Național de Artă al Moldovei, Muzeului de Istorie a Moldovei, Muzeului Național al Literaturii Române, a Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă” și din colecția familiei etc.

Prezent la eveniment, ministrul Culturii, Sergiu Prodan a menționat că Igor Vieru este pilonul artelor plastice naționale și trebuie să ne îngrijim de acest pilon, pe care se sprijină cultura noastră, și să-l promovăm. 

„Această expoziție este o călătorie în copilărie, în abecedarul copilăriei mele. Eu am învățat din acest abecedar, din aceste desene, pe care le-am admirat și le-am studiat în copilărie ore întregi. Cred că mai mult am învățat din aceste desene decât din abecedarul propriu-zis”, a subliniat ministrul Culturii.   

Igor Vieru s-a născut la 23 decembrie 1923. A fost pictor și ilustrator de cărți. Împreună cu Grigore Vieru și Spiridon Vangheli propun copiilor din clasa I cel mai frumos și prietenos „Abecedar” din fosta URSS. Tot alături de Grigore Vieru a semnat și volumele „Duminica cuvintelor” și „Mama”. Pictorul a ilustrat numeroase cărți pentru copii: „Povestea lui Harap Alb” și „Capra cu trei iezi” de Ion Creangă; „Poezii” de Mihai Eminescu; „Guguță, căpitan de corabie” și „Băiețelul din Coliba Albastră” de Spiridon Vangheli ș.a. S-a stins din viață la 24 mai 1988 și a fost înmormântat în satul său natal, Cernoleuca, Dondușeni.

Expoziția va fi deschisă până pe 31 decembrie.