A fost aprobat numărul locurilor bugetare pentru anul universitar 2024-2025

În următorul an academic, peste 8 mii de persoane vor avea posibilitate să facă studii cu finanțare din bugetul de stat. Despre aceasta anunță Ministerul Educației și Cercetării, după ce în ședința de astăzi a Guvernului au fost aprobate planurile de admitere în învățământul superior pentru anul de studii 2024-2025.

„În instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova, cu finanțare de la bugetul de stat, vor fi admise 8697 persoane.  La studii superioare de licență și studii superioare integrate vor fi admise 5307 persoane, la 25 de domenii generale de studii”, precizează instituția.

Științe ale educației, inginerie, tehnologia informațiilor și comunicațiilor, medicină, agricultură – acestea sunt domeniile în care vor fi oferite cele mai multe locuri bugetare.

„Circa 25% din locuri vor reveni sectorului științe ale educației și asistență socială, în condițiile în care, în prezent, în acest domeniu sunt vacante 2041 locuri de muncă”, afirmă specialiștii.

MEC anunță că 215 locuri de la învățământul cu frecvență în domeniul pedagogiei vor fi direcționate la învățământul cu frecvență redusă. Acestea vor fi ocupate, prioritar, de către absolvenții colegiilor pedagogice, care vor aduce dovada angajării în instituții publice de învățământ. Scopul prevederii este asigurarea învățământului general cu cadre didactice, dar și sporirea calificării profesionale a acestora.

Totodată, planul de admitere pentru Producție multimedia, designul jocurilor și animație a fost majorat cu 11 locuri bugetare.

De asemenea, sunt planificate 5 locuri suplimentare la Medicină Veterinară, 8 locuri – la Tehnologii de fabricare și prelucrare, 9 locuri – la Arhitectură și Construcții.

La studii superioare de masterat vor fi admise 2864 persoane, iar la studii de rezidențiat și secundariat clinic sunt prevăzute 420 de locuri.

Pentru încadrarea cetățenilor străini în învățământul superior, sunt prevăzute 106 locuri bugetare, dintre care 76 – la licență și 30 – la masterat.