
Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova, invită la Jurământul jurnalistului și comunicatorului.
Evenimentul tradițional marchează angajamentul etic și moral al viitorilor profesioniști în domeniul comunicării și jurnalismului față de valorile adevărului, responsabilității și integrității.
Organizatorii acțiunii anunță că, în partea a II-a a ceremoniei, fiecare studentă și student de la specialitatea Jurnalism și procese mediatice, va semna Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova, asumându-și în mod conștient principiile fundamentale ale profesiei.
Evenimentul „Jurământul jurnalistului și comunicatorului” de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM, este la cea de-a XII-a ediție.