Primii brazi de Crăciun au fost împodobiți în Alsacia, înainte de 1550, iar în teritoriile germane s-au răspândit puternic după 1650. Acum 170 de ani, românii începeau de pe la final de octombrie pregătirile pentru Crăciun și puneau în pivniță „rezerve” de vin, brânză și magiun. Ce a preluat Crăciunul de la vechile sărbători din Antichitate? Acum câte sute de ani s-a ținut primul târg de Crăciun?
„De cum trecea Sf Dumitru (26 octombrie) toți mari și mici își aduceau lemne și crăci de la pădure. Apoi puneau la pivniță un butoiaș cu vin și drojdii, câte o putinică cu struguri, una cu brânză, oale cu magiun, prune opărite și afumate, dar și zarzavaturi. Curțile caselor se umpleau cu gâște, curcani, rațe și găini, toate puse sub comanda lui jupân Ghiță, porcul cel gras pentru Crăciun (…) Pentru mușchii lui jupân Ghiță, murăturile nu lipseau de la pivniță.
Toată lumea dregea și cercuia putinile pentru acrit varză, pe care o așeza în pivniță cel mai târziu până pe 21 noiembrie. Apoi uscau mere, înșirându-le felii pe sfoară, uscau stafide și coarne. Nucile și gutuile nu lipseau din nicio casă”
Descrierea îi aparține unui ploieștean pe nume Leonida S Georgescu, născut pe la 1850, iar el descria pe la 1920 cum se petrecea Paștele în Ploiești la jumătatea secolului XIX.
Informațiile sunt din volumul. Viața la Ploiești – Din vremea fanarioților până în perioada interbelică”, volum editat de istoricul Lucian Vasile.
Leonida S Georgescu scria că era mare petrecere chiar în noaptea de dinaintea începerii postului Crăciunului, pe 15 noiembrie. Din data de 6 decembrie, copiii începeau să umble cu steaua și cu vicleimul, care era un colind popular despre nașterea lui Isus.
Deosebită era ziua de Ignat, 20 decembrie, când se tăia porcul: „Alegea carnea deoparte, mușchii alături. Osânza o topeau, iar carnea moale și măruntaiele le opreau pentru caltaboși, cârnați și sarmale”.
De Crăciun, dimineața, toată lumea mergea la biserică, iar după slujbă „toată lumea lua masa de dimineață cu caltaboși, mezeluri și fripturi (…) vinul cel mai bun stropea toate bunătățile”.
Târgurile de Crăciun au câteva secole vechime, dar s-au schimbat enorm
Târgurile de Crăciun sunt o tradiție foarte veche, din perioada medievală, iar pentru început erau asociate cu perioada de iarnă în general și abia din secolul XIV au început să fie legate de sărbătoarea Nașterii Domnului. Printre cele mai vechi târguri sunt cele de la Munchen, Nuremberg, Frankfurt, Viena sau Dresda.
Cele mai vechi documente arată că la Dresda, în 1434, un târg a fost deschis pentru numai o zi, în Ajunul Crăciunului, iar la Nuremberg, cele mai vechi documente care vorbesc despre existența certă a târgului sunt de la 1628, dar se pare că se ținea și cu un secol mai înainte.
Nu este clar dacă aceste târguri de acum câteva sute de ani erau ținute pentru a celebra Crăciunul, sau doar aveau loc în preajma Crăciunului, Se vindeau multe lucruri, de la ceramică și carne, până la mâncăruri calde, Varietatea de dulciuri nu era însă așa de mare, dat fiind că în secolele XVI și XVII zahărul era extrem de scump.
O creștere puternică a târgurilor de Crăciun a fost în prima parte a secolului XIX, mai ales în Germania, iar unele orașe le-au mutat pentru câteva decenii la periferii, dar au fost readuse acum un secol în centrele orașelor.
Primii brazi de Crăciun în Europa
Primii brazi de Crăciun au fost împodobiți în Alsacia, înainte de 1550, iar în teritoriile germane s-au răspândit puternic după 1650. Documentele arată că în 1539 a fost dus un brad de Crăciun în catedrala din Strasbourg. Se spune că Martin Luther, care a murit în 1546, ar fi împodobit un brad cu lumânări.
În anul 1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun într-o piaţă publică din Strasbourg, fiind împodobit cu mere roşii, iar în acelaşi an, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesian împodobeşte primul brad, nu foarte diferit de felul în care îl împodobim şi în prezent.
În anul 1841 apare în Anglia primul brad de Crăciun, atunci când prinţul consort Albert, bunicul Reginei Maria a României, a dăruit un exemplar soţiei sale, celebra regină Victoria, şi l-a instalat la castelul Windsor. În vârful bradului era instalat un înger înlocuit, ulterior, cu o stea, pentru a aminti de steaua văzută de cei trei magi veniţi de la răsărit.
Prima instalație electrică cu beculețe de Crăciun a fost creată de Thomas Edison, în 1880, la Menlo Park, California, iar după 1910 se producea pe scară largă instalații cu beculețe colorate care să fie întinse și aprinse de Crăciun.
În 1866 documentele ne dau de veste despre primul brad împodobit de Crăciun în România, bradul de la palatul regal din București, un brad ce era împodobit cu flori de hârtie și cu fructe, la nici opt luni de la venirea în România a principelui Carol I. Pe la 1900, bradul regal era adus la București de pe domeniul Peleș, iar în el se puneau lămpi electrice.
Interesant este că în secolul XVII chiar creștinii au interzis pentru un timp sărbătorirea Crăciunului. Este vorba de protestanții englezi denumiți „puritani”, pentru că doreau să „purifice” Church of England de practicile catolice. Ei spuneau că este un păcat să sărbătorești o zi asociată cu tradiții păgâne și spuneau că oamenii trebuie să respecte reguli stricte de conduită religioasă.
Au fost interzise chiar și tartele cu umplutură de fructe confiate numite „minced pies”, iar magazinele trebuiau să rămână deschise pe 25 decembrie. Interdicția a durat aproape 25 de ani la Boston și mai puțin în Anglia.
Cum s-a „născut” Moș Crăciun și ideea de cadouri
Obiceiul de a oferi cadouri este menționat pentru prima oară în secolul XV și a devenit foarte răspândit spre final de secol XVIII, iar spre final de secol XIX Crăciunul a devenit o sărbătoare a familiei, un prilej de reunire a celor plecați pe alte meleaguri cu cei rămași acasă.
Moș Crăciun își are și el originea, foarte îndepărtată ce-i drept, în tradiția precreștină, sania trasă de reni existând și în mitologia scandinavă, la fel și obiceiul de a lăsa o plăcintă și un pahar de lapte ar putea să-și aibă originea în vechile tradiții de a lăsa mici ofrande pentru a îmbuna zeitățile.
Englezii l-au avut pe Father Christmas care, până în a doua parte a secolului XIX, nu avea legătură cu copii sau oferirea de cadouri, ci cu ospețele, cântecele și distracția în ziua de Crăciun când se țineau carnavaluri uriașe. După 1850 a devenit sinonim cu Moș Crăciun al americanilor, celebrul Santa Claus care își are originea în tradițiile aduse de olandezi în SUA la început de sex XIX.
Olandezii îl venerau pe Sinterklaas, un personaj care îl are la bază pe Sf Nicolae (care a trăit între anii 270 și 343). La olandezi era tradiția ca să li se dea cadouri copiilor, dar pe 6 decembie, de Sf Nicolae, iar această tradiție a ajuns în America, unde a fost adoptată și „transferată” la Crăciun.
Statele Unite au transformat Crăciunul într-un fenomen comercial preluat apoi peste tot în lume. Încă de la 1880 erau în magazinele americane Moș Crăciuni care îmbiau cumpărătorii, brazii de Crăciun s-au răspândit uimitor după 1850 și tot atunci au devenit un succes comercial și ilustrațiile de Crăciun (Chrismas cards).
Moș Ajun și Moș Crăciun în tradiția populară
Interesant este că în unele legende populare, „Moș Crăciun” este un personaj posac și ranchiunos, sunt legende în care își persecută nevasta pentru că nu-i ascultă poruncile și sunt colinde în care își dispută întâietatea cu Isus și cu ceilalți sfinți. Este un personaj diferit față de Moșul jovial și darnic pe care-l așteaptă copiii.
Moș Ajun este o reprezentare mitică în panteonul românesc: este frate cu Moș Crăciun și este cu doar o zi mai mic decât acesta și era celebrat în 24 decembrie. „Conform tradiției, Maica Domnului, cuprinsă de durerile Facerii, cere adăpost lui Moș Ajun. Acesta, motivând că este sărac, o refuză dar o îndrumă spre fratele și vecinul său mai bogat, Moș Crăciun. Prin asemănarea zilelor din luna decembrie cu numărul purtat de gospodăriile din satul unde s-ar fi născut Hristos, Moș Crăciun o trimite pe Maica Domnului de la numărul 24, la 25”, scrie Ion Ghinoiu. În unele legende, Moș Ajun este cioban sau baci la turmele lui Crăciun.
„Crăciun este un zeu fitomorf și solar specific teritoriilor locuite de geto-daci, identificat cu zeul roman Saturn și cu zeul iranian Mithra”, scrie Ion Ghinoiu. El explică și faptul că, mai mult de un mileniu, creștinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun: până în 1564 în Franța, până în prima parte a secolului 18 în Rusia și până la final de sec 19 în Țările Române.
Darurile și colindătorii
Noaptea de Crăciun era una dintre acele nopți cu totul speciale în care se credea că cerul se deschide, vorbesc animalele și ”ard comorile”. Ideea arderii comorilor se referă la faptul că în aceste nopți speciale apar în locul unde este îngropată o comoară flăcări care sunt „fără căldură și de culoare albăstruie”. Se credea că o bună parte dintre comori erau blestemate și, închinate Satanei fiind, nu puteau fi dezgropate.
Colindătorii sunt cei care-l aduc pe Dumnezeu în casele oamenilor și sunt mediatorii prin care darul ajunge la divinitate. „Colindele rețin imaginea mesei de Crăciun, când se deschide cerul și Dumnezeu intră în casă o dată cu colindătorii și se așază la masă cu gazda, realizându-se un imaginar contact intim cu divinitatea. Darurile – ofrandă oferite colindătorilor, menite să medieze raporturile cu divinitatea, sunt o reflectare a dorinței perpetue a omului de a comunica cu forțele supreme (de aici și credința că cel ce nu răsplătește corespunzător colindătorii poate atrage „mânia divină”, scrie Ofelia Văduva în cartea ”Pași spre sacru”.
sursa: hotnews.ro