29 de formabili ai programului de formare profesională în domeniul Servicii Hoteliere, Turism și Agrement au absolvit cursurile la USM

O nouă promoție de absolvenți ai programului de formare profesională în domeniul Servicii Hoteliere, Turism și Agrement, oferit de Universitatea de Stat din Moldova. 29 de formabili au primit ieri, 19 iunie, certificatele de absolvire, în cadrul unui eveniment festiv, organizat cu prilejul aniversării a zece ani de activitate a Asociației Naționale pentru Turism Receptor si Intern (ANTRIM).

Evenimentul a reunit la Centrul Mediacor al USM, reprezentanții industriei turismului și mediul academic la o discuție constructivă privind oportunitățile și provocările acestei ramuri.

Decana Facultatea Științe Economice, USM, Maria Hămuraru a felicitat membrii ANTRIM cu prilejul aniversării a celor zece ani de activitate prodigioasă și le-a mulțumit tuturor celor prezenți pentru implicare și deschidere în dezvoltarea de competențe profesionale, precizând rolul mediului academic în formarea specialiștilor din domeniul turismului capabili să dezvolte proiecte orientate spre adaptarea infrastructurilor turistice moderne, care să genereze dezvoltarea turismului sustenabil și să contribuie la includerea Republicii Moldova, ca destinație în circuitul turistic internațional.

Veronica Bulat, responsabilă de programul Servicii Hoteliere, Turism și Agrement, a reiterat importanța turismul ca promotor de bază al relațiilor interculturale. Departamentul Economie, Marketing și Turism, gestionând cea mai mare comunitate de formare în domeniul turismului din țara noastră, pregătind, prin programele sale inclusiv de formare continuă, specialiști de înaltă calificare. În cuvântul de felicitare cu prilejul aniversării a 10 ani de activitate ANTRIM, au fost aduse mulțumiri pentru suportul oferit în actualizarea planurilor de studii și conținuturile curriculare precum și în procesul de inserție favorabilă a absolvenților în industria turismului, având la bază pe cei trei piloni de dezvoltare: calitate, performanță și imagine.

Valentin Ceban, directorul Oficiului Național al Turismului a menționat că turismul este o prioritate a economiei naționale, iar în ultimii ani, programele ministeriale au pus accentul pe atragerea investițiilor și implementarea noilor tehnologii și standarde de calitate în turism. „Acest rezultat frumos, abținut în comun, susținut financiar de către Ministerul Culturii al Republicii Moldova relevă importanța asigurării unei comunicări eficiente între activitatea practică și cea academică utilizată în instruirea viitorilor specialiști din domeniul turismului”, a mai adăugat Valentin Ceban.

Programul Servicii Hoteliere, Turism și Agrement are menirea de-a răspunde necesităților reale de pregătire a specialiștilor în domeniul industriei turismului, ospitalității și ghidajului.

Programul este asigurat de Centrul de Resurse pentru Formare Continuă USM, alături de Departamentul Economie, Marketing și Truism și Asociația Națională pentru Turism Intern și Receptor din Republica Moldova și este susținut de Ministerul Culturii și Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală, finanțat de USAID Moldova.

sursa: usm.md