Ambasada SUA la Chişinău a anunțat, astăzi, un grant în valoare de 200 mii de dolari, prin intermediul U.S. Ambassadors Fund for Cultural Preservation (Fondul Ambasadorilor SUA pentru Conservarea Culturii), în scopul restaurării beit kaddishim (sala funerară) din cadrul Cimitirului Evreiesc din Chișinău, strada Milano.
„Este un exemplu concret de respect al poporului american pentru istoria şi cultura Republicii Moldova. Aveţi o ţară frumoasă şi bogată în tradiţii, cu un vast patrimoniu cultural, care trebuie protejat şi SUA contribuie în acest sens”, a declarat Ambasadorul SUA în RM, E.S. Kent D. Logsdon.
În cadrul proiectului, care reprezintă un parteneriat între guvernele Statelor Unite și Republicii Moldova, se va efectua o cercetare arheologică a sitului, o cercetare istorică și, eventual, o restaurare a casei mortuare. Muzeul de Istorie a Evreilor din Republica Moldova va fi responsabil de proiectul de conservare.
„Este vorba de un proiect de restaurare, conservare şi salvgardare a patrimoniului comunităţii evreieşti din Moldova. Va fi creat un grup de lucru, cu implicarea comunității evreiești, care va oferi expertiză şi consultanţă. Suntem recunoscători Statelor Unite, ambasadorilor SUA, care aleg să susțină, atât financiar, cât şi moral țara noastră, care au fost şi ne sunt partenerii de încredere în multe proiecte culturale”, a menționat Sergiu Prodan, ministru al Culturii.
Cimitirul evreiesc este unul din cele mai vechi cimitire din Chișinău, Republica Moldova. Este un monument istoric de categorie națională, amplasat pe strada Milano, în sectorul Buiucani. Funcționează din anul 1887, cu toate că primele morminte sunt atestate de la începutul secolului al XIX-lea, iar alte surse îi atribuie o vârstă de la 200 până la aproape 300 de ani. Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor a evaluat cimitirul ca fiind într-o stare avansată de degradare.
În ultimele două decenii, Fondul Ambasadorilor SUA pentru Conservarea Culturii a acordat subvenții de peste 1.5 milioane de dolari pentru finanțarea proiectelor în toată Moldova. Aceste granturi au ajutat la înregistrarea formelor tradiționale de muzică și dans moldovenesc, construirea unui centru de vizitatori și conservarea complexului de băi medievale din Orheiul Vechi, conservarea obiectelor de preț din camera Trezoreriei la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, conservarea cărților vechi și rare la Biblioteca Națională din Moldova, promovarea folclorului, obiceiurillor și ritualurilor găgăuze, la salvgardarea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni.