Studenții francofoni ai USM au participat la Săptămâna Antreprenoriatului francofon – ediția a doua

În perioada 12-15 noiembrie a.c., studenții USM au participat cu succes la cea de-a doua ediție a Săptămânii Antreprenoriatului Francofon, organizată la Chișinău de Biroul Național AUF-Moldova, în colaborare cu cele șase Centre de Angajabilitate Francofonă din Republica Moldova, inclusiv Continuare…

Igor Șarov, mesaj pentru studenți: „Sunteți mândria și viitorul USM și al Republicii Moldova. Păstrați-vă entuziasmul și dorința de cunoaștere”

În fiecare an, în data de 17 noiembrie, se sărbătorește Ziua Studentului, o ocazie specială dedicată tinerilor care, la rândul lor, își dedică timpul și energia pentru a-și dezvolta cunoștințele și abilitățile într-un mediu academic. Această zi este un prilej Continuare…

Cercetătorii Universității de Stat din Moldova, premiați la Gala Laureaților Academiei de Științe a Moldovei

Șase cercetători ai USM au fost premiați în cadrul Galei Laureaților Premiilor Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), pentru realizări remarcabile în domeniile științelor sociale, economice, umanistice și arte, pentru perioada 2022–2023. Astfel, în domeniul limbii și literaturii române, Premiul Continuare…