Victoria Bulicanu, dr.,conf. univ., APRECIATĂ de Ministerul Educației pentru devotament și perseverență în activitatea învățământului superior

Victoria BULICANU, doctor , conferențiar universitar, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, s-a învrednicit cu diploma de Onoare a Ministerului Educației și Cercetării.

Astfel, colega noastră, Victoria Bulicanu, a obținut această diplomă din partea ministerului de profil „în semn de înaltă recunoștință și apreciere a activității prodigioase în domeniul învățământului superior, pentru dedicare, devotament și perseverență la formarea specialiștilor de înaltă calificare”.

La rândul său, Bulicanu a declarat că această apreciere: „E despre echipa care stă în spatele oricărei reușite! E despre facultatea la care muncesc zi de zi, cot la cot cu cei mai buni! Cu recunoștință pentru colegii și mentorii mei! Educația trebuie să rămână o valoare!”

Precizăm că, în contextul celor 75 de ani de la fondarea USM diplome și alte distincții au fost oferite și altor cadre didcatice care activează în instituția de învățământ superior.

Detalii, pe usm.md.