Prima ediție a Conferinței Internaționale în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie

A fost dat start primei ediții a Conferinței Internaționale în domeniul prevenirii și combaterii violenței față de fete și femei și violenței în familie cu participarea a 40 de vorbitoare și vorbitori de rang înalt, experte valoroase internaționale și naționale din domeniu, donatorilor, activistelor inspiraționale, oameni din cultură și mass-media.

Subiectele ce sunt discutate la conferință sunt aliniate celor 4 piloni din Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva fetelor și femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul) – prevenirea, protecția, urmărirea penală și incriminarea și politicile coordonate.

Cu un cuvânt de deschidere a conferinței  a venit  președinta Republicii Moldova, Maia Sandu: „Violența împotriva fetelor și femeilor este cea mai răspândită încălcare a drepturilor omului. Combaterea violenței asupra fetelor și femeilor înseamnă mai multe șanse de dezvoltare pentru țară și pentru întreaga societate, deoarece cu cât mai multe femei au acces la educație de calitate, cu cât mai multe femei sunt independente economic, cu atât este mai puternică societatea noastră. În prezent, în Republica Moldova avem numeroase exemple de femei curajoase, care au reușit în diverse domenii. Mă bucur că, în sfârșit, Republica Moldova a reușit să ratifice Convenția de la Istanbul – este un pas excelent înainte și vom reuși să facem efectele vizibile când acest document va fi implementat.”

O altă vorbitoare la eveniment a fost Katarina Fried, ambasadoarea Suediei în Republica Moldova:

Katarina Fried, ambasadoarea Suediei în Republica Moldova

„Conferința Internațională în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva fetelor și femeilor este o șansă extraordinară de a sărbători reușitele înregistrate de-a lungul anilor, pentru ca fetele și femeile să-și exercite pe deplin drepturile și să trăiască într-o societate în care nu se tolerează violența. Această conferință este o bună oportunitate să discutăm referitor la provocările și acțiunile posibile, menite să pună capăt violenței în bază de gen. Fiecare dintre noi poate fi un actor-cheie în această luptă pentru asigurarea unei vieți mai bune pentru fete și femei. Felicit Republica Moldova pentru ratificarea Convenției de la Istanbul, un pilon crucial în combaterea violenței. Suedia va continua să susțină instituțiile statului, să ofere expertiză și ajutor, să încurajeze implicarea fetelor și femeilor în domeniul economic, politic și în procesele de decizie.”

Sintagma „egalitatea de gen” este înțeleasă și interpretată diferit de cetățenii Republicii Moldova. 43,0% dintre bărbați și 33,8% dintre femei consideră că acordarea drepturilor pentru femei înseamnă că bărbații au de pierdut, iar 46,5% dintre bărbați și 37,0% dintre femei consider că atunci când femeile obțin drepturi, ele iau din drepturile bărbaților. Percepția greșită a egalității de gen crește atunci când discutăm despre egalitatea de gen pe piața forței de muncă. Astfel, 60,8% dintre bărbați și 60,2% dntre femei consider că atunci când femeile sunt angajate în câmpul muncii, ele iau din posturile de muncă ale bărbaților, arată studiul Bărbații și egalitatea de gen în Republica Moldova.

Katrina Fotovat, o altă vorbitoare la conferință, funcționară de rang înalt de la Secretariatul pe Probleme Globale ale Femeilor, Departamentul de Stat al SUA:

Katrina Fotovat, funcționară de rang înalt de la Secretariatul pe Probleme Globale ale Femeilor, Departamentul de Stat al SUA

„Prevenirea și răspunsul la toate formele de violență în bază de gen este un angajament de bază al SUA, care are scopul de a promova democrația și respectarea drepturilor omului și a egalității de gen. Un stat democratic este un stat al femeilor și bărbaților deopotrivă. Noi vom aborda și vom reacționa la nivel global pentru a stopa și a elimina violența împotriva femeilor. Apreciez eforturile depuse de Republica Moldova în vederea eradicării violenței, prin ratificarea Convenției de la Istanbul. SUA privește cu mândrie la cooperarea pe care o are în ultimii ani cu Republica Moldova, în ceea ce privește combaterea violenței bazate pe gen și violența domestică, iar acțiunile în acest sens vor continua.”

Conform studiului Bărbații și egalitatea de gen în Republica Moldova, atitudinea privind violența în familie în Republica Moldova arată că:

-27,7% din bărbați și 17,5% din femei, consider că o femeie trebuie să tolerize violența pentru a-și păstra familia;

-41,1% din bărbați și 19,1% din femei, consideră că sunt momente când o femeie trebuie bătută;

-45,8% din bărbați și 27,7% din femei, susțin că în unele cazuri de viol, însăși femeia și-a droit ca acest să se întâmple;

Veronica Teleucă, coordonatoarea Coaliției Naționale „Viața Fără Violență în Familie”:

Veronica Teleucă, coordonatoarea Coaliției Naționale „Viața Fără Violență în Familie”

„Organizațiile care lucrează pentru femei și cu femeile prestează servicii specializate victimelor violenței în familie. Acestea sunt instituțiile la care apelează în primul rând femeile, pentru că ele se adresează acolo, unde activează alte femei, unde vor fi ascultate și încurajate să meargă mai departe. Toate organizațiile prestează servicii diverse, complexe și profesioniste, precum asistență socială, asistență psihologică, asistență juridică, iar în caz de necesitate – chiar și adăpost. La fel, instituțiile sunt abilitate să ajute aceste femei să-și continue viața decent, să aibă un trai adecvat și un venit decent. Suntem conștienți că problema violenței este una foarte complexă și foarte profundă și nu poate fi soluționată doar de către un singur grup, astfel încât sunt necesare soluții pentru fiecare componentă. De aceea ne dorim ca efectele Convenției de la Istanbul să fie resimțite de către toate femeile.”

William Massolin, șef al Oficiului Consiliului Europei la Chișinău:

„Devenind membră a Comisiei statelor membre ale Convenției de la Instanbul, Republica Moldova împreună cu celelalte 34 de state membre, va beneficia de expertiza și consilierea grupului de experți în vederea luptei contra violenței împotriva femeilor. Mă bucur că s-a pus accentul pe 2 dimensiuni esențiale: parteneriat și cooperare. Partenerii internaționali sunt gata să lucreze pentru cooperare, înțelegere deplină și să sprijine inițiativele naționale. Consiliul Europei, împreună cu partenerii săi naționali și internaționali, își asumă angajamentul de a oferi suport deplin, pentru ca fetele și femeile din Republica Moldova să poată trăi fără frică și fără violență.”

William Massolin, șef al Oficiului Consiliului Europei la Chișinău

Conform Studiului Bunăstarea și siguranța femeilor din 2019, violența exercitată față de femei de parteneri intimi:

  • 73% din femeile din Moldova, care au avut vreodată un partener intim, au fost supuse unei forme de violență;
  • 71% din femei au fost supuse violenței psihologice, aceasta fiind cea mai răspândită formă de violență, cu mult peste media UE.
  • 33% din femei au fost supuse violenței fizice din partea unui partener intim pe parcursul vieții. Cea mai mare prelevanță este de 31 % în Letonia, iar cea mai mica este de 12% în Spania.
  • 9% din femeile din Moldova care au avut vreodată un partener intim, au suferit de violență sexuală, începând cu vârsta de 15 ani.

Reprezentanta UN Women în Moldova, Dominika Stojanoska a subliniat 4 acțiuni-cheie care au fost identificate ca fiind prioritare pentru eliminarea violenței împotriva femeilor.

Dominika Stojanoska, reprezentanta UN Women în Moldova

„Prima acțiune promite crearea unei politici permisive, a resurselor și a aspectelor legale care au fost stabilite de către Republica Moldova, prin ratificarea Convenției de la Istanbul. Al doilea lucru ține de intensificarea programelor legate de prevenirea violenței, iar pentru aceasta este necesar să identificăm cauzele principale care determină inegalitățile de gen și să colectăm dovezi. O altă acțiune o reprezintă protecția. Împreună cu partenerii din societatea civilă trebuie să identificăm modalități de a continua susținerea femeilor, de a le oferi adăposturi, asistență socială și juridică. Una dintre provocările noastre a fost să oferim servicii online, pentru susținerea supraviețuitorilor și supraviețuitoarelor violenței. Iar ultima acțiune-cheie este susținerea la nivel global a organizațiilor de femei, pentru ca acestea să-și promoveze expertiza în diverse activități și domenii. Am început, în acest sens, să oferim granturi pentru instituții și organizații mici, pentru ca acestea să aibă mai multă experiență și să poată sprijini alte femei”, menționează Dominika Stojanoska.

Conferința se va desfășura până pe data de 21 octombrie în format online, pe platforma de facebook a evenimentului.

Conferința are loc cu suportul financiar al Suediei. Organizatoare: Coaliția Națională „Viața fără Violență în Familie”, Centrul de Drept la Femeilor, Centrul Internațional „La Strada” – organizații membre ale Coaliției.

AUTOR: Ludmila Hițuc