Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău lansează Proiectul „Educație online fără hotare”, ediția octombrie 2021-mai 2022.
Scopul proiectului este valorificarea resurselor educaționale gratuite oferite de Biblioteca digitală Educație online www.educatieonline.md, schimbul de bune practici în domeniul predării la distanță, inclusiv online, dintre instituțiile din învățământ general din Republica Moldova și instituțiile partenere de peste hotare, implementarea inițiativelor educaționale comune cu scopul promovării, cooperării, învățării reciproce și schimbului de experiență la nivel european și încurajarea creării unor parteneriate școlare care să faciliteze realizarea unor proiecte și inițiative educaționale cu implicarea elevilor, profesorilor și membrilor comunităților locale în vederea reducerii impactului negativ al izolării sociale impuse de pandemie.
Proiectul se va desfășura în perioada 5 octombrie 2021 – 30 mai 2022 în regim online, prin intermediul paginii oficiale de Facebook a Bibliotecii digitale „Educație online” www.facebook.com/educatieonline.md.
În cadrul inițiativei vor fi implementate proiecte școlare și extrașcolare; proiecte de tip învățare, proiecte de investigație sau cercetare, proiecte de acțiune ecologică, proiecte de tip rezolvare de probleme, proiecte culturale, proiecte civice, proiecte de dezvoltare academică și proiecte de dezvoltare personală.
Instituțiile interesate de a participa în proiect vor completa formularul de înregistrare https://forms.gle/FFBWy9j2CCnZwFkR9 publicat pe pagina oficială de Facebook a Bibliotecii digitale „Educație online” și pe site-ul DGETS. În baza formularului de înregistrare vor fi stabilite parteneriatele școlare conform disciplinei, clasei și domeniului de interes solicitate. Parteneriatele vor fi stabilite cu implicarea a cel puțin 2 instituții din 2 țări diferite. Parteneriatele pot fi stabilite între mai multe instituții, în cazul în care toate instituțiile partenere vor respecta aceleași etape de colaborare conform planului stabilit de DGETS.
Instituțiile care vor reuși să creeze parteneriate în cadrul proiectului vor semna acorduri de colaborare și vor urma instrucțiunile expediate de către DGETS conform fiecărei etape de implementare, după cum urmează:
- Etapa de stabilire a parteneriatelor educaționale transfrontaliere și semnarea acordurilor de colaborare.
- Etapa saluturilor virtuale și stabilirea echipelor.
- Etapa de cercetare a subiectelor propuse în cadrul disciplinelor selectate.
- Etapa de implicare teoretică și practică și valorificarea resurselor Bibliotecii digitale Educație online.
- Etapa colaborărilor virtuale dintre elevi.
- Etapa creări produselor educaționale comune și a lucrului în echipe.
- Etapa prezentării rezultatelor.
- Etapa de reflecție și raportare.
La final de proiect, fiecare cadru didactic implicat va completa formularul de raportare publicat pe pagina oficială de Facebook a Bibliotecii digitale „Educație online” și pe site-ul DGETS. Raportul va include întrebări legate de respectarea etapelor de implementare, numărul de elevi implicați, numărul de activități organizate, mostre cu lucrări create de elevi, numărul de sesiuni online desfășurate în colaborare cu partenerii dintr-o altă țară, rezultate măsurabile ale colaborării la distanță, modalități de evaluare a implicării elevilor și impactul proiectului.