Grămezi de resturi menajere, echipamente de lucru abandonate de meșteri și panouri uriașe cu tarifele unei înmormântări. Este tabloul sumbru al cimitirul Sfântul Lazăr din Capitală. Porțile metalice larg deschise asigură sobrietatea prin aspectul lor funebru și ne atrag prin forma misterioasă, care doar într-un roman de groază poate fi întâlnită. De cealaltă parte a porții, simți îndată o liniște compleșitoare și „o pace” înfiorătoare. Chiar lângă intrare se aud baritoanele dramatice ale muncitorilor, însă, odată cu înaintarea în ograda cimitirului, ecoul acestor discuții devine tot mai puțin sesizabil, fiind înăbușit de foșnetul molizilor și al sălciilor. Doar bătrânii copaci par să vegheze sumbru mormintele împrăștiate prin întregul cimitir.
Rătăcind de-a lungul mormintelor, am observat mai multe grămezi cu deșeuri menajare. Continuându-mi calea, am întâlnit întâmplător niște persoane ce mergeau fără grabă, cu mâinile goale, și discutau. Totuși, am decis să „le distrug” idila și le-am întrebat fără aluzii despre gunoiul „neordonat”. Oamenii au rămas indignați și au afirmat pe tonuri înalte că fac ordine în cimitir în fiecare zi. „Știm cum să facem treaba noastră. Rudele decedaților sunt de vină, pentru că acestea nu respectă munca noastră”, a menționat unul dintre lucrători.
Grămezi cu deșeuri menajare
Plimbându-mă în decurs de o oră prin grobiște, paradoxal, dar nu am întâlnit suflete vii, ce și-ar vizita rudele trecute în eternitate. Am observat doar o mulțime de сâini vagabonzi ce hoinăreau prin diversitatea de morminte. Unele erau turnate din marmură albă, altele din granit.
Cele mai vechi au fost fabricate din metal, sub forma unui obelisc. Pe majoritatea acestor monumente timpul a șters plăcuțele cu nume, iar monumentele propriu-zise erau acoperite de rugină.
Monumentele vechi din anii 1889, 1915, 1928
Unii aveau o cruce obișnuită din lemn, iar rudele altora au oferit drept ultim dar o întreagă criptă.
Cripta construită într-un stil eclectic, cu elementele arhitecturii gotice
De asemenea, am observat și locuri goale cu „bronare”, ceea ce evident conferă unele gânduri despre destin și inevitabilitatea sa.
Arendarea locurilor la cimitirul Sfântul Lazăr
Victor, muncitorul care instalează morminte, menționează că toți mai mulți oameni preferă să broneze un loc pentru rudele sale, ba chiar mai mult, pentru sine.
Muncitorul care instalează monumentul funeral din granit
Acesta și-a îmbrățișat meseria încă acum două decenii și cunoaște numeroase cazuri curioase și, totodată, triste legate de profesia sa. În timp ce bărbatul lucra în sudoarea frunții pentru un nou mormânt, el mi-a povestit despre o bunicuță care a cheltuit 80.000 de lei la îngropelniță – banii pe care i-a economisit toată viața.
Într-adevăr, când merge vorba despre achitarea serviciilor la cimitirul Sfântul Lazăr, apar la suprafață sume destul de mari. Pentru înmormântare, omul tebuie să plătească exact 1051 de lei, iar pentru rezervarea lotului – 4612 de lei. În plus, cetățenii care au în lista de interese îngrijirea mormintelor sunt obligați să achite plata anuală de întreținere a cimitirului – 120 de lei.
Unele categorii de persoane totuși au niște privilegii. De exemplu, începând din anul 2016, persoane cu dizabilități, veteranii de război și pensionari sunt scutiți de această plată anuală.
La sfârșitul plimbării mele, am întâlnit două femei bătrâne care îngrijeau mormintele rudelor sale. Acestea cărau crengile masive pe o grămadă de gunoi și aruncau frunzele uscate în părți. Una din femei a respins brusc solicitarea mea de a răspunde la întrebări, dar cealalta a fost foarte receptivă.
Fiind obosită de munca grea, Isabela Lîsicova a început să-mi povestească foarte amănunțit despre problemele acute ale cimitirului Sfântul Lazăr. Din cauza pandemiei femeia frecventează rar cimitirul, dar nu numai coronavirusul a influențat situația respectivă. Cu regret, doar câinii și vagabonzii sunt musafiri permanenți ai acestui loc. Totuși, Isabela Lîsicova încearcă să viziteze cimitirul în fiecare lună, deoarece aici sunt înmormântate mai multe rude ale ei. „Mulți dintre cei dragi sunt înmormântați la Sfântul Lazăr. Plec de la cimitir insuflețită, cu noi puteri, de parcă mi-am îndeplinit datoria mea sfântă”, a spus femeia, zâmbind melancolic.
Totodată, când Isabela Lîsicova a început să vorbească despre administrația cimitirului, în ochii ei au apărut lacrimi. Aceasta a menționat că „administrația nu monitorizează acest loc”, este pur și simplu „o afacere profitabilă”.
După afirmațiile femeii, am decis să vorbesc cu administrația. În pofida faptului că până la închiderea cimitirului rămâneau 40 de minute, oficialii nu au dorit să răspundă la întrebările mele și m-au rugat aparent politicos să-mi organizez programarea din timp.
Când am ieșit după poartă am văzut un bătrân care se afla aici de la începutul plimbării mele. Pensionarul avea o barbă lungă și părul ciufulit. A fost îmbrăcat într-o vestimentație jerpelită. În ochii lui ce exprimau bunătatea, se citea totuși printre rânduri tristețea. Am decis să mă apropii de el și să aflu ce s-a întâmplat. S-a dovedit că Mihail (el nu a dezvăluit numele adevărat, deoarece tatăl lui, fost agent KGB, l-a învățat să rămână incognito) n-a putut să găsească mormântul prietenului său din cauza sistemului de numerație neclar la cimitir. Bietul pensionar s-a adresat cu tot respectul la administrație, dar aceasta l-a alungat, probabil din cauza chipiului zdrențuit. Peste câteva timp, Mihail mi-a povestit că nu renunță niciodată la acest jalnic chipiu, doarece poartă doliu pentru fiica sa decedată 8 ani în urmă.
Mormintele părăsite
Petrecând aproape jumătate de zi la unul dintre cele mai mari cimitire din Europa, am înțeles toată importanța vitală acestui loc. Aici fiecare își retrăiește propria viață: administrația ocupată cu lucrurile „semnificative”, lucrătorii cimitirului, vizitatorii care-și găsesc liniștea sufletească lângă morminte și, desigur, locuitorii acestui orașel-fantomă, care se bucură de faptul că cineva totuși mai are nevoie de ei.
REPORTAJ SEMNAT de Milena Macarciuc