Veronica Pelin Grozova activează în calitate de profesoară de limba franceză la Liceul Teoretic “Iulia Hasdeu” din Chișinău. În timpul liber, scrie versuri, atât în limba română cât și în limba franceză. Pe lângă pasiunea pentru poezie, doamna Grozova interpretează melodii de suflet la chitară alături de sora sa geamănă Mariana Pelin Muleavin. Timp de 27 de ani, Veronica Grozova a predat limba română în satul său natal, Bugeac, fostă parte componentă a Basarabiei, astăzi, Ucraina. A urmat studiile la Universitatea de Stat din Moldova cu specializare în limba franceză și spaniolă. Astăzi, împărtășește cu discipolii săi admirația față de limba și cultura franceză atât prin muzică cât și prin proză.
Sursă:https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2830028843819802&set=t.100001941204310&type=3
-Care este povestea ascunsă din spatele omului cu atâteapasiuni frumoase ?
–Probabil că mama noastră a fost o persoană deosebită. Ea tot a fost profesoară de franceză. A fost o profesoară imerită aUcrainei. Adică, atunci au fost doar două persoane pe regiuneaOdesa și era și mama printre ei. Și noi eram doar cu mama, eane educa împreună cu buneii. Ea toată viața și-a dedicat-o școlii și copiilor, iar acesta a fost un exemplu extraordinar. Mama a fost omul care ne-a inspirat. Eu îmi doream să mergla ziaristică sau la limba română însă pe atunci erau doar douălocuri libere pentru a învăța în Chișinău, pentru că eu eram înregiunea Odesa, Bugeac. Mama s-a temut să îmi dea voie cădacă mă duceam la limba română, pentru că deja aveam scrisecărțile mele, puteam să am și o școală muzicală și să mă ocupcu textele dar am continuat lucrul mamei care a fost pentru noiun exemplu și ceea ce a făcut mama noi continuăm- eu și soramea. Dar totuși eu cred că trebuia să merg la limba română, să-mi fac cărțile mele, să mă învăț a scrie, să învăț criteria cătalentul este din școală, de atunci scriam versuri. Dar am mersla franceză, am ales altă cale. Ador copii, vin la ei cu dispoziție. Mă stărui să îi motivez să aibă dispoziție pentru a avea dorința de a învăța fiindcă e mai complicat întrucât limbafranceză e limba a doua. Când e limba întâi e ca un vas în care torn apă și rezultatele cresc. Dar când e limba a doua, măciocnesc cu tranziția în care elevii cresc de la clasa a doua iarîn a zecea eu îi iau și ei deja sunt formați englezi și e foartegreu să le predau o limbă străină. Pentru ureche e straniu, ciudat, cuvinte noi, altă pronunțare și trebuie să îi cuceresc îndiverse moduri, prin muzică, prin versuri, prin pronunțare, prin atârnare. Pe clasele mici, imediat le cuceresc prin muzică, prin dans, ei îmbibă repede, dar clasele mari, mai ales cele de a zecea eu trebuie să le aduc cel mai frumos ce este ca ei săiubească ceea ce fac.
–Dumneavoastră aveți statut de refugiată a Ucrainei. Cum a avut loc procesul de acomodare cu Republica Moldova și cetățenii acestei țări?
–Nu a existat nici o problemă absolut, fiincă eu aici am fost capeștele în apă pentru că eu acolo, în Ucraina mă stăruiam săpăstrez un focușor aprins pe vatră. Era mult mai greu dar nu uitam cum predam eu colindele, aveam și ore de muzică, umblam cu pianul electronic în mână și predam și muzica șiatunci eu dădeam la fiecare clasă o colindă separat. Noi stand cu urechea la Radio Moldova la bucătărie, pentru că lucrapermanent și aveam doar un post pe care îl avea Moldova șiera și pentru românii de pretutindeni, asta e ultima ce aveamnoi. Dar până la evoluția tehnologică, aveam un casetofon, puneam și imprimam cântece fiindcă am lucrat nu doar caprofessor de franceză, am lucrat și șef adjunct pe partea de cultură. Și atunci făceam concerte și venea tot satul în sala de cultură care era foarte mare iar în sat fiind puține evenimente, venea tot satul. Atunci, prezentam copii școlii, satului și era un pic de concurență fiindcă ei vroiau să prezinte a lor pregătiredare u vroiam să scot copii în valoare, de aceea făceam multeconcerte și aici când am venit la Chișinău, mi-a fost foartesimplu. Aici, în primul rând, am sora geamănă care m-a ajutat mult , de exemplu iar documentele care veneau din Ucraina, pentru că acolo am lucrat timp de 27 de ani, profesoară de franceză, am dat de o persoană care era tocmai din acest domeniu și mi-a sugerat doar care să le iau și mi-au aprobat gradului superior.
–Într–un interviu ați menționat că pentru dumneavoastră, Moldova este o a doua casă. Care din talente , a luatnaștere s-au a evoluat aici?
–Cred că toată viața am fost cu aceleași talente și în Ucraina șiaici. Aici, pur și simplu, când am venit, am avut mai mult timpși am cunoscut mai multă lume și a fost lumea cu limbaromână pentru că acolo ești izolat. Acolo ne adunau profesoridin diferite școli și atunci ne cunoșteam. Au rămas cu toțiispetiți din toate satele moldovenești. Dar nu atât de multeputeai manifesta. Duceam copii la diverse concursuri, pentrucă erau și acolo și olimpiade dar mai puțin pentru că împrejurerau ruși și ucraineni. Măcar că multă lume cultă ne aprecia căeram moldoveni dar mulți ne reproșau că nu suntem înMoldova și nu trebuie să ne promovăm. Îmi pare rău că nu am făcut mai multe pentru satul meu.
-De unde a apărut dragostea pentru limba franceză șipentru cultura franceză?
–Mama ne-a fost profesoară de franceză și mătușa mea care a fost profesoara mamei mele. Mama ne-a oferit o francezăbună, o pronunțare frumoasă iar toți copii la care mama le-a predat erau încântați, îndrăgostiți. Mama avea mulți elevi careau devenit profesori și eu, la rândul meu, am elevi care de acum sunt profesori. Satul iubea limba franceză grație mameinoastre fiindcă ea îi pasiona cu limba franceză. Plus un avantaj ca mai cant și prin cântec copii tot iubesc o limbă străină.
–După cum ați menționat anterior, aveți o sora geamănă – Mariana Pelin Mulea. Pe lângă muzică, ceactivități sau pasiuni comune mai împărtășiți?
–Scrisul. Când am început a scrie, eu știam că ea e la fel, aceeași persoană care a gustat din aceleași ulcioare. Noi am fost îndrăgostite de Cenaclul Flacăra și astea erau cântece care ne-au uimit extraordina. De aceea, noi ne-am îmbogățit de la ele și le cântam cu pasiune. Iar acum, eu am început să scriu șiîi spuneam mereu “Scrie și tu. Tu tot ai același bagaj”. Acum scrie și ea și versuri și proză dar abia începe. Eu deja merg mai departe, ea abia e la început de drum și ne completăm reciproc.
-Vă mulțumim.