Explorarea universului francofon și experiențe inedite ale studentelor de la Facultatea de Litere a USM la Universitatea de Vară Francophonia din Nice, Franța

La Universitatea de Stat din Moldova proiectele internaționale, mobilitățile academice și de cercetare, stagiile de profesionalizare și de perfecționare sunt permanente pe agenda universitară. De acestă dată, Ana PETCU, Corina VULPE și Maria-Mirabela RUSU, studente la Facultatea de Litere, Programul de studii Limba franceză și engleză, Științe ale Educației, au beneficiat de stagii de perfecționare pentru studenți, în perioada 26 iunie – 26 august, la Universitatea de Vară Francophonia din Nice, Franța. Mobilitățile se înscriu în cadrul Acordului de parteneriat între Universitatea de Stat din Moldova și Universitățile Francophonia din Nice și s-au realizat cu sprijinul Biroului național AUF – Moldova.

USM-istele francophone menționează că Francophonia a rămas pentru ele o adevărată oază a limbii franceze, unde profesori FLE din întreaga lume se adună pentru a împărtăși cunoștințe, a dezvolta abordări pedagogice de succes și a experimenta într-un mediu stimulativ. Această experiență a fost cu adevărat memorabilă și le-a marcat profund dezvoltarea profesională și personală pe mai multe direcții.

Așadar, Ana, Corina și Maria-Mirabela au participat cu entuziasm la patru module de formare pentru profesori și viitori profesori de franceză. Acestea au reprezentat o sursă bogată de noi metode și abordări în învățarea – predarea – evaluarea  limbii franceze. În cadrul acestor activități, viitoarele profesoare FLE și-au completat repertoriul de strategii pedagogice și au dobândit încredere în abilitățile lor de a ghida elevii către succes în învățare.

Unul dintre momentele de vârf ale stagiului lor a fost ocazia de a asista la cursurile FLE desfășurate în aer liber pentru grupurile de studenți străini. Această experiență le-a permis să privească din diferite unghiuri procesul de predare și să descopere metode inovatoare de implicare a studenților într-un mediu non-formal. Observând modul în care profesorii abordează varietatea de nevoi și stiluri de învățare ale elevilor, ele au dobândit o perspectivă amplă asupra educației și au învățat să adapteze abordările pedagogice pentru a răspunde nevoilor individuale.

Pe lângă cursurile propriu-zise, Ana, Corina și Maria-Mirabela au avut privilegiul de a participa la organizarea activităților interculturale pentru Serile Mediterane (Soirées méditerranées) în aer liber. Ele au fost implicate în crearea unor experiențe captivante care au permis participanților să exploreze aspecte culturale și lingvistice într-un mod interactiv. Aceste momente au subliniat importanța cunoașterii culturii în învățarea unei limbi străine și le-au inspirat să promoveze învățarea prin experiențe autentice și pline de viață.

Pe lângă experiența pedagogică, studentele au avut ocazia să-și dezvolte abilitățile de organizare, coordonare și comunicare. Participarea la diverse vizite culturale le-a pus la încercare capacitatea de a lucra în echipă și de a gestiona evenimente complexe. Acest stagiu le-a înzestrat cu competențe esențiale în dezvoltarea lor profesională.

La finalul stagiului, Ana PETCU, Corina VULPE și Maria-Mirabela RUSU au acumulat o serie de competențe valoroase care le definesc acum ca viitoare profesoare de limba franceză. Experiența trăită la Universitatea de Vară Francophonia le-a oferit cunoștințe solide, conexiuni valoroase și încredere în propriile lor capacități. Ele sunt recunoscătoare că au avut ocazia să facă parte dintr-un mediu stimulativ și încurajator, care le-a deschis noi orizonturi în lumea educației și a limbii franceze.

Adresăm mulțumiri partenerilor noștri, Universităților Francophonia și Biroului național AUF – Moldova, pentru sprijinul acordat în organizarea mobilităților de perfecționare pentru studenți. Contribuția lor este de neprețuit în procesul de internaționalizare a învățământului superior!